Echipa

Asociația Film ETC. este o organizație non-profit ce și-a propus sprijinirea dezvoltării și promovării industriilor culturale și acompanierea profesionalizării sectorului cultural. Asociația Film ETC. și platforma sa informală Romanian Film Initiative (RFI) au fost lansate în toamna anului 2012 de Corina Șuteu, Mihai Chirilov și Oana Radu, echipa care a inițiat și organizat Festivalul de film românesc din New York începând cu anul 2006, pentru a asigura continuarea și dezvoltarea acestuia. Cu anvergură internațională încă de la primul proiect, Asociația Film ETC. s-a poziționat în scurt timp ca un important actor în sectorul cinematografic din România, printre proiectele și programele inițiate de aceasta numărându-se, alături de Festivalul de film românesc de la New York - „Making Waves”, Festivalul de film documentar fARAD lansat în 2014, multiple ateliere adresate specialiștilor din industrie, proiecte de consultanță pentru industria de film și sectorul cultural din România. Asociația Film ETC. continuă, totodată, misiunea și activitatea Asociației ECUMEST, care a activat în țările Europei de est între 1998-2008, printre proiectele căreia s-a numărat programul Policies for Culture, organizat în partneriat cu Fundația Culturală Europeană, care a susținut un demers de dezvoltare participativă a politicilor culturale în țările Europei de sud-est.

Centrul Municipal de Cultură Arad este un serviciu în subordinea Primăriei Municipiului Arad dedicată îmbogățirii vieții culturale a orașului Arad și promovării sale ca un oraș european, un oraș păstrător al tradiției și în același timp deschis către noutate și experiment. Prin acțiunile sale, CMCA urmărește atât promovarea culturii arădene pe plan național și internațional, cât și facilitarea accesului direct al publicului arădean la diverse forme de manifestare culturală.

111 Film este o companie de producție de film, cu peste șase scurt metraje la activ, precum și o gamă variată de evenimente de educație și promovare cinematografică. Printre cele din urmă se numără, alături de fARAD, Filme după gratii – proiecții în penitenciare, Production Hub – Atelier de producție de film, Dependent de Film – atelier de educație cinematografică sau GoBucharest – atelier de educație vizuală pentru adolescenți.

 

Echipa festivalului
Președinte festival: Corina Șuteu
Director artistic: Dimitris Kerkinos
Producător general: Oana Radu
Consultant programare: Mihai Chirilov
Coordonator producţie: Eugen Lumezianu
Comunicare & promovare: Elena Coman
Coordonatori proiect/CMCA: Ramona Vărșăndan, Viorica Papp-Balint, Dana Sirian, Adorian Ham, Radu Cristea, Leonard Nagy
Identitate vizuală: Călin Man | kinema ikon
Design: Carmen Gociu
Trailer: Diana Rădulescu
Foto: Ciprian Hord

Mulțumiri speciale echipei de voluntari: Anamaria Pîrv, Alice Nicole Ududec, Alina Laura Badea, Lorena Nicoleta Laza, Timeea Adina Borz, Alissia Filip, Monica Luiza Tămaș, Denisa Daraban, Carla Buzdugan, Ioana Popa

Începând cu ediția din 2019, noul director artistic fARAD este Dimitris Kerkinos, o voce recunoscută în industria filmului european și un foarte experimentat curator de film documentar. Implicat de 20 de ani în echipa Festivalului Internațional de Film de la Salonic, Dimitris programează din 2002 secțiunea Balkan Survey, rezervată celor mai importante filme din regiune, și a organizat de-a lungul anilor numeroase programe speciale, printre care retrospective dedicate filmului românesc și cineaștilor Alexandru Solomon și Mircea Daneliuc. Dimitris este totodată directorul artistic al Festivalului Internațional de Film Documentar de la Salonic și autor a numeroase eseuri cinematografice și monografii de specialitate. În 2019, Dimitris a fost membru în Juriul Zilelor Filmului Românesc la TIFF. După cinci ani în care expertiza ei curatorială a cimentat profilul fARAD, Mona Nicoară, director artistic și co-fondator al festivalului, a predat ștafeta. Identitatea participativă și intelectuală a evenimentului, profilul experimental și îndrăzneț al temelor și programării, calitatea invitaților și, nu în ultimul rând, inițierea și coordonarea Laboratorului fARAD s-au datorat în foarte mare măsură Monei.