Ediție specială, gândită într-un format mai intim și mai restrâns, fARAD 7 prezintă publicului o selecție de filme românești, reunite sub tematica Acasă.
„Într-un an atât de special în care cuvântul de ordine a fost #stayhome, fARAD a decis, și el, să "stea acasă”. Motivele nu țin neapărat de pandemie și de siguranță, ci de calitatea, varietatea și pedigree-ul festivalier al noilor documentare românești. Altfel spus, e o ediție reconfigurată domestic și dedicată exclusiv producțiilor autohtone și temelor fierbinți din realitatea noastră recentă. Nu întâmplător, filmul din deschidere se cheamă Acasă, My Home - dar dincolo de multipremiatele documentare cu tentă socială și impact internațional (Lemn și Profu’), există loc și pentru mici povești de viață și istorii personale (Totul nu va fi bine, Casa cu păpuși, Superhombre și Totul pentru Riana), ultimele trei fiind incubate în chiar laboratorul festivalului. Cu un asemenea catalog de filme, fARAD-ul își permite să stea acasă - voi însă ați face bine să ieșiți din casă și să le vedeți la cinema.” - Mihai Chirilov
În încheierea fARAD 7, vă invităm să redescoperiți o proiecție de arhivă, Apa ca un bivol negru, un film-eseu despre inundațiile din primăvara anului 1970.
fARAD 2020 este unul dintre puținele evenimente din România care dorește să reafirme importanța relației directe între spectator și experiența artistică, acordând un loc meritat documentarului românesc, notează Corina Șuteu, președinte și co-inițiator al festivalului.
O parte dintre realizatorii filmelor selectate în cadrul fARAD 7 s-au alăturat proiecțiilor la Arad: Monica Lăzurean-Gorgan (regizor și producător), Lucian Mircu, Mircea Gherase, Mihai Dragolea (regizori) și Horia Colibășanu, protagonistul documentarului Superhombre.
Toate proiecțiile au loc la Cinema Arta (Str. Vasile Alecsandri nr. 2) și Cinema Grădiște (Str. Petru Rareș nr. 25).
Accesul la eveniment se face pe baza unei rezervări la adresa rsvp@farad.ro sau la numărul de telefon 0257/280526 și este gratuit, în limita locurilor disponibile.
Vă rugăm să respectați normele de distanțare fizică în incinta Cinema Arta și Cinema Grădiște!
LABORATOR FARAD
Laboratorul fARAD a continuat în 2020 în format restrâns, exclusiv online, și a inclus o serie de sesiuni de feedback pe proiectele în dezvoltare ale participanților, cu invitații speciali ai festivalului Monica Lăzurean-Gorgan (regizoare și producătoare), Laurențiu Damian (regizor), Dana Bunescu (monteur și sound designer), alături de echipa creativă fARAD, reprezentată de Corina Șuteu și Mihai Chirilov.
Proiectele participante la cea de-a 5-a ediție a Laboratorului au fost Still Nia (regizoarea Paula Oneț și producătoarea Diana Caravia), Castele (regizorii Teona Galgoțiu & Bogdan Balla) și Electing Miss Santa (regizoarea Raisa Răzmeriță și scenaristul, producătorul și directorul de imagine Ion Gnatiuc). Participanții au fost expuși nu doar la informații de ordin tehnic sau formal, dar și la o întreagă rețea de sprijin profesional și mentorat continuu din partea unor profesioniști de cel mai înalt nivel din comunitatea națională și internațională a documentariștilor.
ECOURI ÎN PRESĂ
„Anul de pandemie e ca un an prea ploios pentru viticultură. Așa că să revii la cinema într-o pauză dintre carantine generale e de parcă ai gusta un must bun după luni întregi doar de apă. Așa a fost pentru mine fARAD-ul de luna trecută. [...] Și tematica aleasă pentru ediția 7 — Acasă — a făcut ca oamenii să nu se simtă ca niște oaspeți pe fotoliile din sălile de proiecție. Asta și fiindcă materialele arătate au fost creații sau co-producții românești. Care, după ce-au făcut un tur al festivalurilor de-afară, nu cred c-aș minți dacă aș zice că și ele s-au simțit bine să revină acasă, uneori cu premii cu tot. Trei dintre cele șapte proiecții au trecut prin laboratoarele fARAD de anii trecuți —Superhombre, Profu’ și Totul pentru Riana.”
- Ce-am văzut acasă și în cinematograf, la fARAD 7, o retrospectivă a ediției fARAD din 2020 realizată de jurnalistul Vlad Marko Tollea, pentru revista in.Tm
„Am realizat că există o parte la fel de importantă a festivalului, nevăzută publicului: atelierele, care îi aduc cot la cot pe experții domeniului cu valurile mai tinere, dornice și ele de exprimare. Înainte de pandemie, acest laborator însemna un atelier dedicat sunetului în filmul documentar, cât și sesiuni de feedback pe proiectele în lucru ale invitaților. Așadar, am lansat la rândul meu o invitație către trei cineaști de la ediții diferite ale laboratorului. [...] Poți înțelege și care a fost diferența anul acesta pandemic, când participarea la ateliere a avut loc de-acasă.”
- Ce poți învăța la un laborator de filme documentare de Marko Tollea