Despre Lab

 În procesul croirii unui film documentar pot apărea multe impasuri, parte din pricină că scenariul se articulează odată cu filmarea, montajul și sonorizarea. Fie că dimensiunea materialului este covârșitoare, fie că, dimpotrivă, sărăcia lui este dezarmantă, că natura lui nu este cea prevăzută după o consistentă perioadă de cercetare sau că pur și simplu intervine o paralizie în fața multiplelor dimensiuni pe care le poate căpăta o narațiune cu oameni reali iar nu ficționali, acestea ar fi doar parte din vulnerabilitățile documentaristului, care de cele mai multe ori este un haiduc singur pe traseu sau însoțit de o echipă fidelă scopului, dar mică.”

– Dana Bunescu, mentor și coordonatoarea Atelierului practic intensiv dedicat sunetului de film documentar

În ciuda faptului că a fost o experiență mai degrabă bite-sized, a fost una dintre cele mai inteligente discuții la care am luat parte cu privire la proiectul nostru, din care am plecat cu extrem de multe variante noi de lucru. E un tip de experiență care îți dă foarte multă motivație și faptul că ai și oportunitatea de a rămâne în contact cu profesioniștii din industrie, cu oamenii pe care îi admiri și de la care simți că ai atâtea de învățat ajută enorm pentru următorii pași.

Bogdan Balla, participant Laborator fARAD 2020

Laboratorul fARAD a continuat și în 2020, într-un format inedit, restrâns, pe platformele online.

În acest context dificil de stabilire a unor viitoare colaborări, Laboratorul este un spațiu important pentru crearea unei rețele de sprijin profesional și de mentorat.

Lansat în cadrul Festivalului de film documentar fARAD în 2016, acesta este un laborator creativ unic, parțial modelat după laboratoarele de la Sundance, Independent Filmmaker Project și IDFA.

  

PROGRAM

Laboratorul fARAD 2020 a inclus o serie de sesiuni de feedback pe proiectele în dezvoltare ale participanților, desfășurate online, cu invitații speciali ai festivalului: Monica Lăzurean-Gorgan (regizoare și producătoare), Laurențiu Damian (regizor), Dana Bunescu (monteur și sound designer), alături de echipa creativă fARAD, reprezentată de Corina Șuteu și Mihai Chirilov.

Participanții au fost expuși nu doar la informații de ordin tehnic sau formal, dar și la o întreagă rețea de sprijin profesional și mentorat continuu din partea unor profesioniști de cel mai înalt nivel din comunitatea națională și internațională a documentariștilor. 

 

PARTICIPANȚI ȘI SELECȚIE

Laboratorul se adresează autorilor de documentare creative independente aflate în diferite stadii de dezvoltare, inclusiv proiecte aflate în stadiul rough cut – regizori, alături de alți membri ai echipei creative (autori ai imaginii, sunetului, montajului sau producători creativi), care au realizat cel puțin un scurtmetraj și cel mult un lungmetraj documentar.

Cele trei proiecte invitate să participe la Laboratorul fARAD 2020:

  1. „Still Nia” (regia Paula Oneț & Diana Caravia)
  2. „Castele” (regia Teona Galgoțiu & Bogdan Balla)
  3. „Electing Miss Santa” (regia Raisa Răzmeriță)

 

EDIȚIA 2020 - ECOURI ÎN PRESĂ

Jurnalistul Vlad Marko Tollea, de la publicația online in.Tm., a stat de vorbă cu trei dintre participanții la diferite ediții ale Laboratorului fARAD și a reunit răspunsurile lor în articolul Ce poți învăța la un laborator de filme documentare.

„Am realizat că există o parte la fel de importantă a festivalului, nevăzută publicului: atelierele, care îi aduc cot la cot pe experții domeniului cu valurile mai tinere, dornice și ele de exprimare. Înainte de pandemie, acest laborator însemna un atelier dedicat sunetului în filmul documentar, cât și sesiuni de feedback pe proiectele în lucru ale invitaților. Așadar, am lansat la rândul meu o invitație către trei cineaști de la ediții diferite ale laboratorului. [...] Poți înțelege și care a fost diferența anul acesta pandemic, când participarea la ateliere a avut loc de-acasă.”

 

ISTORIC

Cea de-a patra ediție a Laboratorului fARAD s-a derulat între 1-6 octombrie 2019 la Cinema Arta din Arad. Proiectele selectate, aflate în diferite stadii de dezvoltare, au fost: Loc de joacă (Xandra Popescu & Laurențiu Cotac), It`s My Car (Florin-Alexandru Iordache), Letters from Ellen (Letiția Popa), The Man and His Shadow (Dragoș Hanciu) și Locul unde răsare primul Soarele, dar dreptatea ajunge ultima (Andrei Tache-Codreanu & Andrei Stoian). Cu participarea specială a lui Octav Avramescu, un cinefil pasionat de sunetul de film documentar. Tudor Platon, Carla Fotea și Natalia Deliu s-au reîntors la Laborator cu filmul House of Dolls, proiect dezvoltat în cadrul Laboratorului fARAD 2018 și recent finalizat.

Participanții edițiilor precedente ale Laboratorului fARAD au luat parte și la atelierul practic intensiv dedicat sunetului de film documentar ca parte din viziunea creativă, susținut de Dana Bunescu, principalul monteur al noului val din cinematografia românească (câștigătoare a Ursului de Argint la Festivalul Internațional de Film de la Berlin 2017 pentru montajul filmului Ana, Mon Amour, regizat de Călin Peter Netzer), dar și o pasionată de montajul de film documentar și producția, montajul și design-ul de sunet. 

Alături de Dana Bunescu, profesioniști ai filmului documentar au oferit tinerilor realizatori sprijin creativ pe proiectele în dezvoltare: regizorii Pedro Ruiz (Canada), Bo Wang (SUA), Victor Moreno (Spania), Magnus Gertten (Suedia), Pascale Lamche (UK), Vaishali Sinha și Edin Velez (SUA), Nora Agapi, Alexandru Belc, Titus Muntean și Vlad Petri (România), monteurul american Erin Casper (care a susținut un masterclass de montaj în 2017), regizorul Tristan Ferland Milewski și compozitorul My Name is Claude, Germania (masterclass dedicat muzicii în 2018), producătorii Steven Lake (UK) și Bianca Oana (RO) și echipa creativă a festivalului reprezentată de regizorul Mona Nicoară, director artistic al fARAD la primele cinci ediții, Dimitris Kerknios, actualul director artistic al fARAD, criticul de film Mihai Chirilov și președintele festivalului, Corina Șuteu.

 

Pentru mai multe informații, vă invităm să ne contactați:
laborator [@] farad.ro / +40-757-582-098