Risc (Risk)

Regizor: Laura Poitras
2016, Germania-SUA, 87 min
Festivaluri: Cannes 2016 - Quinzaine des Réalisateurs, Art of the Reel 2017, Sheffield Doc/Fest 2017

DESCHIDEREA FESTIVALULUI | PREMIERĂ ROMÂNIA
Q&A: monteur Erin Casper

Un australian închis în ambasada ecuadoriană de la Londra de șase ani, un hacker și activist pentru transparență căutat de americani pentru spionaj și acuzat de viol în Suedia, fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, este o enigmă care fascinează, dezamăgește și exaltă imaginația. Regizoarea Laura Poitras a pătruns în cercul lui intim încă dinainte să fie contactată de Edward Snowden, despre care a făcut CitizenFour (2014), câștigătorul Oscarului pentru cel mai bun documentar (prezentat la fARAD în 2015). Relația lor a evoluat în timp după sinusoida stranie a ego-ului lui Assange, dar Poitras și-a păstrat accesul intim și, simultan, distanța critică față de el. Prezentat prima oară la Cannes 2016, filmul a fost apoi remontat de Erin Casper timp de nouă luni pentru a reflecta noile turnuri politice ale lui Assange, care a jucat un rol în ascensiunea lui Donald Trump la președinție, dar și noi revelații personale pe care regizoarea le-a avut în relație cu foștii ei eroi personali din lumea activismului digital. Onestitatea meditativă ca ritm dar profund brutală a demersului se reflectă în forma aproape fragmentară a filmului. 

Miercuri, 4 octombrie, 19:00, Cinema Arta